Casa Tătărescu: Martor al puterii și memoriei interbelice în București și transformarea sa în EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, pe strada Polonă, nr. 19, se află o vilă care transcende condiția sa de simplu spațiu locativ pentru a deveni un veritabil depozit de amintiri, decizii și controverse. Casa Tătărescu nu este doar o construcție arhitecturală; ea este o mărturie palpabilă a multiplelor fațete ale puterii politice românești din prima jumătate a secolului XX, o simfonie discretă a rafinamentului și restricției, oglindind lupta, ambiguitățile și speranțele unei epoci ce a traversat democrația, autoritarismul și dictatura comunistă. Între zidurile ei încăvățate, astăzi găzduită sub numele EkoGroup Vila, memoria continuă să pulseze, răspunzând prezentului cu solemnitate.

Casa Tătărescu: de la reședința discretă a prim-ministrului la EkoGroup Vila – un dialog între epoci

Figura complexă a lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în perioadele 1934–1937 și 1939–1940, este reflectată nu doar în deciziile sale politice, ci și în alegerea unui cămin ce refuză ostentația în favoarea echilibrului și modestiei. Casa sa bucureșteană, o vilă interbelică proiectată cu meticulozitate de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu contribuții artistice semnificative din partea sculptoriței Milița Pătrașcu, rămâne un document viu al unei culturi politice atent calibrate. Transformarea sa ulterioară, de la domiciliu privat la spațiu cultural contemporan, sub egida EkoGroup Vila, păstrează atât urmele unei istorii complicate, cât și un angajament responsabil față de memoria spațiilor istorice. Mai multe detalii despre povestea vilei din Strada Polonă nr. 19 pot fi găsite în pagina dedicată EkoGroup Vila.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și contextul epocii sale

Gheorghe Tătărescu (1886–1957) reprezintă o figură emblematică pentru complexitatea vieții politice românești interbelice. Jurist format la Paris, autor al unei teze doctorale unice pentru vremurile sale, ce condamna “minciuna electorală” și pleda pentru reforme democratice profunde, Tătărescu a traversat, cu o atitudine realist-contabilă, numeroase epoci tensionate: de la instaurarea votului universal după Primul Război Mondial, până la dictatura regală instaurată în 1938 și conflictele geopolitice ce au marcat destrămarea României Mari.

În Partidul Național Liberal, s-a distins în anii ’30 ca adept al unei guvernări eficace, dar în care tensiunile dintre democrat și autoritar au fost pregnante. Cele două mandate de prim-ministru au oscilat între necesitatea modernizării economice și limitarea libertăților politice, reflectând compromisuri asumate într-o epocă tumultuoasă. De asemenea, implicarea sa în politica postbelică, inclusiv în guvernul Petru Groza, marchează eforturile de adaptare la noua ordine politică dominată de URSS, dar și prăbușirea definitivă a carierei sale în contextul regimului comunist în ascensiune.

Casa ca extensie a puterii și manifestare subtilă a vieții private

Casa Tătărescu nu a fost concepută drept simbol al opulenței sau dominării ostentative, ci un spațiu modest ca scară, dar riguros și elegant proporționat. Aici, discreția biroului prim-ministrului, amplasat la entre-sol cu acces lateral, vorbește despre o altă dimensiune a puterii: una în care spațiul public se subordonează vieții private și în care autoritatea se exercită cu reținere simbolică. Dezvoltarea casei este o expresie asupra eticii interbelice a elitei – puterea nu se afișează, ci se organizează și se delimitează de spațiile intime.

În această vilă pe Strada Polonă, unii dintre cei mai importanți actori politici și culturali ai vremii au pășit pentru a construi alianțe sau a dezbate viitorul României. Casa a fost, astfel, un teren al unor dialoguri complexe ce au modelat destinul unei națiuni aflate în pragul unor schimbări profunde.

Arhitectura Casei Tătărescu: dialog între Mediterana și neoromânesc, sub semnul atenției la detaliu

Proiectul arhitectural al Casei Tătărescu reprezintă o sinteză atent calibrată între influențe mediteraneene și elementele neoromânești, o combinație rară în Bucureștiul anilor ’30. Arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea au lucrat în tandem pentru a da naștere unei construcții în două etape, în care fiecare detaliu are o importanță semnificativă.

• Fațadele adăpostesc portaluri cu inflexiuni moldovenești;
• Coloanele filiforme, fiecare tratată distinct, păstrează însă coerența stilistică;
• Șemineul, conceput de Milița Pătrașcu, eleva lui Constantin Brâncuși, este încadrat de o absidă cu rezonanțe neoromânești ce oferă un contrapunct artistic și simbolic;
• Finisajele interioare sunt marcate de feronerie din alamă patinată și parchet masiv de stejar cu esențe variate;
• Organizarea internă reflectă regulile sociale și familiale ale epocii, atât în separarea rigorii spațiului reprezentativ de cel privat, cât și în raportul interior-exterior, cu o grădină peisageră ce evocă subtil mediul de la Balcic.

Această arhitectură este o declarație tacită privind valori precum echilibrul, măsura și anonimatul puterii, în opoziție cu ego-ul exagerat. Biroul prim-ministrului, mic, discret și neatins de opulență, accentuează această idee, fiind mai degrabă un instrument funcțional decât un altar al autorității.

Arethia Tătărescu – „Doamna Gorjului” și sufletul cultural al casei

Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului, a fost departe de a fi o prezență decorativă. Numită „Doamna Gorjului”, ea și-a asumat un rol cultural și social subtil, dar decisiv în dinamizarea proiectelor caritabile și artistice. Implicarea sa se resimte direct în coerența estetică și spirituală a casei, de la supravegherea proiectului arhitectural la legăturile cu personalități precum Milița Pătrașcu și contribuțiile la reîntoarcerea lui Constantin Brâncuși în România, în special prin ansamblul monumental de la Târgu Jiu.

Aretia a vegheat permanent echilibrul între restricție și rafinament, evitând excesul sau ostentația în amenajarea spațiului, reflectând astfel convingerile unei elite ce înțelegea puterea și cultura ca pe o responsabilitate mai degrabă decât o expunere.

Ruptura comunistă: degradare, tăcere și uitare simbolică

Odată cu marginalizarea politică a lui Gheorghe Tătărescu și instaurarea regimului comunist, Casa Tătărescu a trecut într-o etapă grav afectată de confiscare și represiune simbolică. Considerată un vestigiu al vechii ordini, această reședință a fost multisecular deposedată de funcția sa inițială, adesea transformându-se în spațiu cu alte destinații administrative sau locative, fără respect pentru logica sa arhitecturală sau istorică.

Finisajele rafinate, logințele și grădina au suferit degradări ori intervenții necorespunzătoare, marcând o ruptură dramatică între spiritul casei și utilizările ulterioare. Tăcerea publică, dar și excluderea memoriei lui Gheorghe Tătărescu din discursul oficial, au lăsat spațiul într-un con de umbră, golit de sensul său originar și, astfel, vulnerabil la uitare.

Controversele post-1989: erori, excese și încercări de restabilire

Deschiderea postdecembristă aduce, paradoxal, o perioadă de instabilitate pentru Casa Tătărescu. Proprietatea este preluată temporar de persoane influente, iar intervențiile asupra spațiului, inclusiv introducerea funcțiunii de restaurant de lux, au generat critici aprige din partea comunității arhitecților și istoricilor de artă, fiind percepute ca o violență simbolică ce anulau însăși identitatea spațiului.

Ulterior, o firmă britanică avansează un program de reabilitare atentă, revenind la proiectele originale semnate de Zaharia și Giurgea, conservând proporțiile, detaliile și ambianțele inițiale. Acest proces de restaurare devine o metaforă culturală a tranziției României față de moștenirea interbelică, marcând o trecere de la excese la responsabilitate istorică.

Astăzi, Casa Tătărescu reapare în circuitul public sub denumirea EkoGroup Vila, un nume care, fără a șterge trecutul, dovedește angajamentul față de păstrarea memoriei și reintegrarea rafinamentului arhitectural original în viața culturală contemporană.

Continuitatea culturală a EkoGroup Vila și accesul controlat în prezent

În forma sa actuală, EkoGroup Vila reprezintă o expresie a responsabilității față de patrimoniul imaterial și material. Reconstruită cu grijă pentru detaliu, această vilă nu este un simplu muzeu înghețat, ci un spațiu deschis în mod controlat publicului, oferind o experiență în care trecutul și prezentul dialoghează cu respect.

Accesul se face prin bilet, disponibil online, regulat în funcție de program și evenimente, o modalitate prin care se asigură un raport echilibrat între expunerea publică și protecția spațiului. Astfel, vila continuă să fie nu doar o clădire veche, ci un punct nodal al relațiilor independente între istorie, arhitectură și contemporaneitate.

Vizitatorii sunt invitați să parcurgă cu atenție fiecare detaliu – feroneria din alamă patinată, parchetul generos din stejar masiv sau șemineul creat de Milița Pătrașcu – pentru a înțelege că acest loc rămâne o mărturie a unei lumi în care puterea se înțelegea prin prevedere, nu prin stridență.

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român cu două mandate ca prim-ministru, reprezentant de seamă al Partidului Național Liberal, a cărui activitate a navigat prin crize politice majore și compromisuri esențiale ale României interbelice și postbelice.
• Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul, nu trebuie confundat cu Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), artist al secolului XIX, reprezentant al academismului românesc.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa este o sinteză interbelică între elemente mediteraneene și accente neoromânești, concepută de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu detalii artistice ale sculptoriței Milița Pătrașcu, elevă a lui Brâncuși.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în definirea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și sufletul cultural al proiectului, asigurând coerența estetică și evitând orice urmă de opulență, reflectând valorile unei elite care înțelegea cultura drept o responsabilitate.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  În prezent, Casa Tătărescu funcționează ca spațiu cultural sub denumirea EkoGroup Vila, cu acces public controlat, păstrând atât identitatea istorică, cât și arhitecturală a locului.

Călătoria prin Casa Tătărescu este o invitație rară de a pătrunde într-un spațiu încărcat cu straturi de istorie și cu reflecțiile unei epoci în care puterea politicii se împletea cu subtilități ale culturii și arhitecturii. Astăzi, EkoGroup Vila aduce în prim-plan nu doar frumusețea unei vile interbelice, ci și responsabilitatea conservării memoriei, înțelegând casa nu ca o relicvă, ci ca pe un dialog viu între trecut și prezent. Pentru cei care doresc să exploreze această continuitate culturală și să descopere întregul univers al Casei Tătărescu, contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private.

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.