| Pe înțelesul tuturor

22 August 2012

Ziarul de dimineaţă – 22 august 2012

Încep cu scuzele de rigoare pentru pauza dedicată concediului care a picat fix la începuturile acestei rubrici.

Ce înseamnă să ai simţul afacerii, să ştii când să cumperi şi când să vinzi. Peter Thiel a investit jumătate de milion de dolari în Facebook în 2004 şi a vândut acţiunile deţinute săptămâna trecută în valoare de 395.8 milioane de dolari. Numărăm împreună profitul în urma investiţiei? Este vorba de 395.3 milioane de dolari!!! Tipul este unul din co-fondatorii Paypal pentru cine se mai îndoieşte de simţul acestuia.

După cum prevedeam, preţurile la plăcile video AMD cu performanţe asemănătoare cu Nvidia GTX660Ti/nonTi au scăzut simţitor după apariţia plăcilor Nvidia. Reducerea aplicată trece chiar de 100 ron pentru o placă de 1000 ron, deci undeva la mai bine de 10%, destul încât să le aducă aprope de preţul corect raportat la performanţe.

Eu am încercat să explic de ce Windows 8 nu va fi un succes însă nu ştiu câţi au înţeles asta încă. Observ că se ridică această problemă din ce în ce mai des în domeniu, şi sjvn explică destul de bine noroiul în care s-a băgat Microsoft. Avem chiar şi părerea unui expert în usability, ceea ce se pare că lipseşte cu desăvârşire din echipa Microsoft.

Un start-up interesant care mai presus de toate uimeşte prin protagonişti şi ne demonstrează clar că ideile bune nu vin de la o vârstă în sus.

Credeai HDD-ul este vechi? Prin urmare ai crede ca memoria flash este relativ nouă nu? Ei bine, află că memoria flash a împlinit 25 de ani.

Dacă vrei să îţi baţi un cui în degetul mare folosind un ciocan gonflabil şi mănuşi de box şi mai ales simţi nevoia de a arunca 15$ atunci poţi opta pentru un upgrade de la Windows 7 la noul Windows 8.

No tags

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro