| Pe înțelesul tuturor

29 Octombrie 2012

Santa Claus Reloaded

Secţiunea Black View din XtremPC, numărul 38.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.

Aceasta este partea a 2-a a povestirii de aici: În căutarea lui Moş Crăciun.


O aventură digitală din țara de la Soare Apune

După intrarea României în NATO, camioanele cu deşeuri IT americane, care până acum îşi deversaseră conţinutul în China scandalizând toate agenţiile internaţionale de protecţie a mediului, şi-au schimbat traseul către România. Astfel se face că la marginea Bucureştiului s-au înălţat munţi de calculatoare 286, 386 şi 486, monitoare şi modemuri vechi, precum şi multe alte componente în diverse grade de funcţionare, cele mai multe imposibil de reparat, deci inutile. Plasată aproape de capătul traseului tramvaiului 19, înspre comuna Căţelu, groapa cu deşeuri IT stă pe locul unei foste crescătorii de raţe, un teren mlăştinos, doar parţial asanat, vecin înspre sud cu pereţii de beton ai Fabricii de Sticlă.

Pentru o perioadă, relieful schimbător al câmpiei electronice a fost vandalizat de ţigani şi doritori de chilipiruri, dar populaţiile migratoare s-au plictisit destul de repede. Desigur, plăcile metalice ale carcaselor erau foarte bune pentru astupat găurile din acoperişuri, cipurile desprinse de pe plăci arătau interesant ca cercei sau medalioane, iar o brăţară din condensatori era la modă în stratul de jos al societăţii, printre cei care trăiau la marginea metropolei, vecini cu cimitirul de calculatoare. Dar nu lipsa “gunoaielor” utile sau uşor de recondiţionat şi reutilizat i-a făcut pe exploratorii de factură modernă să renunţe la vizitele în spaţiul de câteva hectare marcat de ruine şi dealuri de piese electronice, ci poveştile stranii, confirmate de fiecare nouă vizită în teritoriul poluat. Plumbul ce se infiltrase în pământ şi praful de fosfor din tuburile de monitoare ce se împrăştiase în aer puteau fi învinovăţite pentru o parte din întâmplările ciudate din preajma Zonei: o găină care născuse pui vii, cu porturi seriale în loc de cioc, becurile care funcţionau fără a fi conectate la nici o reţea electrică, celebra pisică cu trei picioare şi un trackball sau cazul lui Pardaillan Corcodel, primul copil alăptat wireless de mama sa plecată la scormonit prin deşeuri în jurul casei.

Dar probabil că nu vă spunem nimic nou, aceste cazuri fiind tratate deja pe larg în presă. Oficialităţile române nu au făcut însă nimic pentru a remedia această situaţie, iar camioanele au continuat să vină, deşi nici măcar însoţiţi de soldaţi în jeep-uri şoferii nu au curaj să înainteze până în centrul zonei. E clar că acolo se întâmplă lucruri ciudate, însă nimeni din cei plecaţi să investigheze nu s-a mai întors să povestească.

Cel mai nou zvon, probabil o păcăleală, este legat de un e-mail care circulă pe calculatoarele românilor, în care un individ ce pretinde că este Moş Crăciun le cere destinatarilor să îi scrie ce cadou îşi doresc, iar dacă sunt cuminţi şi mai trimit e-mail-ul la încă zece prieteni, dorinţa le va fi îndeplinită. Mail-ul nu ascunde nici un virus, însă ce este ciudat este că aşa-numitul Moş Crăciun este creditat cu prezenţa nicăieri altundeva decât în ElectroMlaştină, cum este numită popular zona cu deşeuri PC.

Dragă redacţie,

Mă numesc Adam Armando Filipusis şi sunt un cititor fidel al XtremPC. Vă scriu din nou pentru că am primit un e-mail de la Moş Crăciun. Sunt sigur că e de la el, pentru că nimeni altcineva nu avea de unde să ştie unde aveam ascunse pozele cu Britney Spears. Spunea să îi trimit un răspuns cu ce cadou doresc şi el va avea grijă să îl primesc. Doar să mai trimit mailul la 10 prieteni. Am decis să fac mai mult decât atât: i-am sunat pe prietenii mei şi am decis să îi facem o vizită şi să îi spunem personal. Nu ştiam unde se găseşte ElectroMlaştina, dar am găsit o hartă pe un site cu subtitrări de pe Home.ro. Era decorată cu un cap de mort şi două oase încrucişate, dar probabil era doar un background luat de pe cine ştie ce site cu gif-uri.

Am luat tramvaiul 19 până la penultima staţie şi am trecut strada. Era mizerie şi peste stradă începea o vale acoperită de ceaţă. Tramvaiul plecă gol şi în curând pe stradă rămăsesem doar noi: eu, Fane, Patru-Ochi, Amiloaiei şi sora lui, Cristinel. Ne-am făcut curaj unul altuia împingându-ne mai mult sau mai puţin delicat către partea cealaltă de stradă.

Fane, zis şi Prepeliţă, încropise înainte să plecăm un spray paralizant adhoc, turnând într-un recipient de curăţat geamurile Hellas, piper şi clor. Patru-Ochi nedispunând de o bâtă de baseball, venise cu o umbrelă mai veche de-a lui taică-su, iar Cristinel avea un cuţit special pentru pictură, destul de bont, dar utilizabil. Eu nu aveam nimic, iar Amiloaiei avea astm. Nu cine ştie ce, dar când devenea violaceu părea destul de ameninţător, trăgând aer în piept de parcă se abţinea să nu sară la beregată. Expediţia a început destul de prost, pentru că Patru Ochi a alunecat pe o tablă udă şi a luat-o la vale, neglijând să îi dea drumul la mână lui Cristinel. Din mână în mână, pe principiul exploziei în lanţ, am luat-o cu toţii la vale alunecând pe culăre, plăci, şi carcase mai mult sau mai puţin ascuţite până ce am ajuns pe fundul văii într-o baltă de nămol. Unde am rămas nemişcaţi până ce vacarmul provocat de avalanşa noastră s-a stins definitiv. Când ultimele bucăţele de metal şi plastic au încetat să se mai rostogolească am reuşit şi noi să ne depăşim blocajul şi să ne ridicăm. Ne-am şters cum am putut şi am privit în jur. N-am văzut decât ceaţă şi forme întunecate, nedesluşite. Pe ici pe colo, unele se mişcau. Sunete nici mecanice, nici animale, ci undeva la mijloc, se împleticeau prin ceaţă, ajungând lângă noi ca nişte fantome ale auzului.

– Hai înapoi! zise pe jumătate rugător, pe jumătate imperativ Cristinel. În momentul următor umbrela lui Patru-Ochi se deschise exploziv, împroşcându-ne cu mâzgă şi izbindu-l cu mânerul în bărbie pe proprietar, care colapsă instantaneu. După câteva încercări nereuşite de resuscitare, am decis că nu îl putem lăsa acolo, dar nici să îl cărăm la deal nu puteam. Singura soluţie era să chemăm ajutor. Din nefericire, mobilul lui Prepeliţă nu funcţiona în vale, aşa că l-am delegat să urce şi să cheme ajutor. Noi am rămas de pază lângă amicul nostru căzut la datorie. Au trecut cinci minute. Apoi zece. Prepeliţă nu se mai întorcea iar pe Amiloaie îl apucase sughiţul, ceea ce era cel mai aproape de o criză de astm. O soluţie era să îl sperii şi tocmai vroiam să fac asta, când Cristinel, care până atunci scrijelise o pictură naivă pe o carcasă de metal, începu să strige “Pisi, Pisi”. Abia atunci i-am văzut. Pisica lui Cristinel, care se termina cu un mănuchi de fire şi mufe în loc de coadă. Un câine cu două ventilatoare în loc de urechi şi cu taste împrăştiate ca nişte ploşniţe pe tot corpul. Apoi un morman de gunoaie se mişcă şi fu clar că era o creatură cu un tub catodic în loc de cap şi o crăpătură grotească în loc de gură. Un mouse păros chiţăi lângă piciorul lui Amiloaie, care replică cu o chicoteală dementă şi apoi dădu ochii peste cap. Măcar nu mai sughiţa.

Am luat-o pe Cristinel în braţe, resemnat. Mai puţin resemnată, Cristinel flutura cuţitul în stânga şi în dreapta.

– Ho, ho, ho… începu cineva jovial, dar alunecă într-o tuse cavernoasă.

– Moş Crăciun! am exclamat.

Şi chiar el era. Îmbrăcat în roşu, cu nasul roşu, şi cu ochii… albi ca neaua. Alături de el, Crăciuneasa, zâmbitoare ca mireasa lui Frankenstein, deschise gura, lansând un sunet ce îmbina ţârâitul unui modem cu lătratul unui câine. Creaturile se îndepărtară.

– Moş Crăciun! i-am zis. De mult vroiam să te văd, dar…

M-am oprit la timp. Vroiam să îi spun că nu e tocmai ceea ce mă aşteptam. Dar la ce mă aşteptam?

– Am venit să îţi spun că vreau o bicicletă, am spus ca să am ce zice.

Moş Crăciun îmi zâmbi şi mă mângâie pe cap.

– Ştiam. Acum duceţi-vă. Vă caută.

Acestea fiind zise, scoase din buzunar un creion optic şi îl înţepă în palmă pe Patru-Ochi. Acesta se trezi, aruncă o privire în jur şi începu să bolborosească ceva din care se înţelegea doar “Du-mă acasă, măi tramvai” şi “Trenul galben fără cai”. Am urcat dealul şi am fost salvaţi de părinţi şi poliţişti. Totul e bine când se termină cu bine. Şi ce e mai important, de Crăciun am primit o bicicletă. Roşie ca nasul lui Moş Crăciun.

“Cel mai important furt de identitate înregistrat vreodată a avut loc în seara de 24 decembrie, când peste 100.000 de numere de cărţi de credit au fost furate şi folosite pentru tranzacţii ilegale. În aceeaşi zi, Amazon şi EBay au înregistrat cel mai mare număr de vânzări pentru România. Peste 1.400.000 de cadouri au fost achiziţionate şi trimise peste noapte în România. Între cele două evenimente nu s-a putut stabili nici o legătură. Autorităţile investighează în continuare.”

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro