| Pe înțelesul tuturor

2 Ianuarie 2013

Poveste de adormit copiii

evil_toddlerSecţiunea Black View din XtremPC, numărul 47.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


În lumina recentelor evenimente, Septimiu Varga ajunse la concluzia că nu va face niciodată copii. Desigur, la vârsta lui, reproducerea nu era oricum decât indirect pe lista cu subiecte de gândire şi procedeul propriu-zis imaginat doar în termeni destul de fantezişti. Dar chiar dacă, prin absurd, s-ar fi gândit la procreere, acest subiect i-ar fi dispărut rapid din minte.

Vinovaţi erau Adiţă, Ninel şi Neluţu. Trei copii care împreună nici nu totalizau 7 ani. Îngeraşi, pupa-i-ar mamele lor. Asta, cel puţin la prima vedere. Apocalipsa după Septimiu începuse la vreo douăzeci de minute după ce au sosit invitaţii la sindrofia organizată de mama lui, cu ocazia zilei de naştere. Septimiu şi vecinul lui, Şerbănică, se refugiaseră în camera cu calculatorul, cu gândul să vizioneze un film. Planurile li s-au risipit ca un fuior de fum în momentul în care uşa camerei s-a deschis şi în prag s-a ivit mama lui Septimiu, de mână cu un ţanc blonziu, pe care l-a mânat protectiv înăuntru.

– Ia te uită, puiule, cine-i aici! spuse mama, pe acel ton special rezervat discuţiilor cu copii foarte mici. Septimiu şi Şerbănică…

Înainte să apuce Şerbănică să spună “Sărumâna, tanti Laura”, mama lui Septimiu îl săltă pe copil pe pat şi li se adresă celor doi:

– Nu-i aşa că aveţi şi voi puţin grijă de Neluţu, băiatul lui tanti Felicia, că avem şi noi lucruri de discutat, ca între oameni mari.

– Hai, mă, mamă, se lamentă Septimiu. Voiam să ne uităm şi noi la film…

– Stai liniştit, că nu vă deranjează. Unde-l pui, acolo stă. E cuminte foc, zise Laura şi apoi, înainte ca Septimiu să aibă timp să întrebe de ce nu îl ţineau cu ei în sufragerie dacă e aşa cuminte, adăugă pe un ton care nu lăsa loc de controversă.

– Doar nu vrei să mă refuzi de ziua mea?

Evident că Septimiu nu putea să o refuze de ziua ei, nici acum, nici peste zece minute, când Laura, însoţită de tanti Aglaie, îi aduse şi pe nepoţeii Adiţă şi Ninel, care i se alăturară pe pat lui Neluţu.

După ce uşa se închise în urma celor două femei, Şerbănică şi Septimiu se întoarseră către grupul de copii şi îi examinară din priviri. Copiii clipiră inocenţi, individual şi asincron.

– Pune şi tu nişte desene animate, sugeră Şerbănică.

Septimiu căută în lista de filme, descoperi un exemplar din Lilo&Stich şi îl puse în CD-ROM. Apoi îşi schimbă anevoie poziţia, pentru a permite copiilor un câmp de vedere cât mai larg către ecranul monitorului. Cinci minute mai târziu, Septimiu şi Şerbănică leşinau de râs. În spatele lor, cei trei ţânci erau complet serioşi, având o complicată conversaţie nonverbală ce consta din examinarea părului, desfacerea de bretele, palparea ochilor şi alte astfel de interacţiuni sociale complexe.

– Timi, ăştia nu apreciază umorul, trase concluzia Şerbănică. Încearcă alte desene animate, mai simple.

Cei doi începură să scotocească prin cutiile cu CD-uri în căutarea unei alternative şi, în cele din urmă, descoperiră un CD cu Tom şi Jerry, la vizionarea căruia râseră din nou cu lacrimi.

– E, dacă nici ăsta nu vă place…, zise Şerbănică întorcându-se către copii. De pe pat, Adiţă şi Ninel îl priviră senini.

– Auzi, îl împunse el cu degetul pe Septimiu, nu erau trei mai înainte?

Timi se întoarse lent, încărcat de presimţiri sinistre către pat. Neluţu lipsea la apel.

– Unde naiba s-a dus? Eu mă uit pe hol, tu uită-te sub pat şi după dulap.

Şerbănică se vârî după dulap, apoi se aplecă şi băgă capul sub pat.

– Hihi! chicoti cineva şi Şerbănică se trezi nas în nas cu puştiul lipsă.

– Aha, aici erai, se entuziasmă adolescentul. Vino-ncoace, zise şi îl trase de salopetă către margine. Din nefericire, pe jumătate desfăcută, salopeta nu se dovedi un punct de prindere foarte eficient, aşa că Şerbănică rămase cu ea în mână. Neluţu, rămas în pamperşi, se deplasă de-abuşilea pe sub pat către colţul îndepărtat al camerei, chicotind amuzat.

– Mrgh! scrâşni din dinţi Şerbănică. Treci încoa!

Nereuşind să ajungă ţâncul rebel, se împinse şi mai abitir sub pat, întinzând mâna după el. Între timp, profitând de poziţia lui Şerbănică, Adiţă şi Ninel îl folosiră drept scară pentru a se da jos din pat şi se îndreptară către calculator, unde sumarizară într-un singur cuvânt noua libertate câştigată:

– Butoane! zise Ninel.

– Butoane! aprobă Adiţă.

Şi se apucară să apese.

– Hei, hei! strigă Şerbănică de sub pat. Timi!

– Da, ce e? zise acesta revenind agitat în cameră. L-ai găsit pe cel lipsă?

– Da, e aici, sub pat, dar nu ajung la el încă. Vezi că ceilalţi doi s-au dat jos, să nu dispară şi ei.

Septimiu se aşeză în fund lângă calculator, pentru a ajunge la nivelul lui Ninel, care apăsa ritmic pe butonul monitorului, însoţindu-şi acţiunile cu descrieri (de altfel corecte).

– Aprind. Sting. Aprind. Sting. Aprind. Sting.

Îngrijorat de rezistenţa piesei hardware şi începând să realizeze că producătorii de calculatoare nu le concepuseră deloc ‘child-safe’, Septimiu acapară degeţelul vinovat cu tot cu braţ şi zise pe tonul rezervat copiilor:

– Nu, nu, face poc, buba.

Ninel îşi eliberă degeţelul şi clipind inocent arătă înspre buton.

– Nu?

– Nu, spuse drastic Septimiu, bucuros că există posibilitatea de înţelegere cu adversarul.

În replică, Ninel îşi roti braţul cu arătătorul întins şi, pentru a nu irosi poziţia în van, îi înfipse degetul în ochi lui Septimiu, concluzionând (din nou corect):

– Buba!

Septimiu îşi înăbuşi un răcnet şi, ţinându-se de ochi, îl trase în fund pe Ninel, căutând monocular ceva care să îl ţină ocupat până ce îl recuperau pe Neluţu de sub pat. Numărul de opţiuni era limitat, aşa că Septimiu se consideră fericit când descoperi două bile chinezeşti de relaxare pe care i le plasă în mâini lui Ninel, însoţite de un “Ia şi te joacă”. (Evident, nu era la curent cu bancul în care, când unui copil i se dădeau două bile, pe una o pierde şi pe una o strică – n.a.).

Neobservat de nimeni, Adiţă reperase pisica, dormitând într-un coş pe dulap. Apropiindu-se tiptil o împunse cu degetul, adăugând pentru orice eventualitate un “Bau!”. Făcând parte dintr-o specie paranoică din fire şi fiind şi un exemplar nu tocmai sănătos la cap, pisica se trezi instantaneu şi la contactul cu realitatea făcu ochii cât cepele, execută un triplu flic-flac şi încercă fără succes să escaladeze dulapul, prăbuşindu-se apoi printre pat şi perete.

Transformată într-un ghem de blană, gheare, colţi şi adrenalină, felina se trezi faţă în spate cu Neluţu, pe care îl catalogă drept inofensiv, şi faţă în faţă cu Şerbănică, care avea o mână întinsă şi o faţă modelată de efort în ceea ce ar fi putut părea cu oarecare aproximaţie o expresie agresivă. În momentul următor patul începea să tresalte propulsat de un Şerbănică ce urla în timp ce încerca inutil să îşi desprindă pisica de pe mână, Septimiu se repezea să îl ajute, iar Adiţă, plictisit de haosul din jurul lui, colectă de pe jos bilele chinezeşti şi încercă să vadă dacă îi încap în gură.

Extras de amicul Timi, Şerbănică se prăbuşi extenuat la poalele calculatorului, strângându-şi la piept mâna făcută franjuri, în timp ce Septimiu, vârât la rândul lui sub pat, încerca simultan să calmeze pisica şi să îl extragă pe Neluţu, care repeta ca un disc avariat: “Bate-o, stricată!”, “Bate-o, stricată!”. Adiţă îi arătă lui Şerbănică o bilă metalică plină de salivă.

– Arunc?

Acesta dădu instinctiv din cap (salivă, mizerie, câh, de ce nu?), dar apoi realiză că ţinta putea fi orice, inclusiv monitorul şi doar o ridicare foarte bruscă ce îi interpuse capul pe traiectoria bilei salvă ecranul de la o distrugere subită. O serie de efecte bizare apărură pe ecran, probabil din cauză plăcii de oţel pe care o avea în cap Şerbănică de când cu accidentul de acum doi ani, placă ce se magnetiza dacă era lovită puternic. Un efect asemănător celui de degauss avu loc şi în cazul ochilor lui Şerbănică, care colapsă sub influenţa rezonanţei interne.

Pare normal în aceste condiţii că, după ce Septimiu reuşi să îl extragă pe Neluţu de sub pat şi să evacueze pisica, el se întoarse şi rămase înţepenit în faţa unui peisaj cu natură vie (încă). Căţăraţi pe pieptul lui Şerbănică, Adiţă şi Ninel scormoneau prin conţinutul unui bol folosit pentru depozitarea unor obiecte de uz general şi destul de rar folosite, în principal cuie, şuruburi, pioneze, lame de ras şi ace de cusut grupate precar în jurul unor magneţi.

– Stop! strigă Septimiu. Piua, că dacă nu, buba!

Cei doi copii rămaseră cu grămezile de obiecte tăioase ascuţite contondente în mână şi se uitară cuminţi la Septimiu.

– Arunc? întrebă Adiţă.

– Maaaamaaaa! strigă disperat Septimiu, copleşit de evenimente.

Şerbănică deschise ochii, văzu un mănunchi de lame Gillette împănate cu ace şi holşuruburi şi preferă să îi închidă din nou.

După cum spuneam la început, Septimiu ajunse la concluzia că nu va face niciodată copii.

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro