| Pe înțelesul tuturor

7 Februarie 2013

Misterele Aurei

hannibalSecţiunea Black View din XtremPC, numărul 51.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


ACUM

Mă spăl pe mâini, uitându-mă în oglinda pătată din toaletă. În chiuvetă, cuibărit în gaura de scurgere, este un ochi care mă priveşte turcoaz. Cineva şopteşte în spatele meu:

– Sunt Aura. Am venit după tine.

Mă întorc şi văd o băbăciune îmbrăcată într-o rochie de plasă care lasă să se întrevadă mai mult decât mi-aş dori să văd fără să mi se facă rău. Are zâmbetul spart al cuiva care s-a spălat cu nitroglicerină pe dinţi şi o pălărie de pai cu boruri mult prea late care o face să arate ca o ciupercă imensă.

– Mă scuzaţi, zic. Dacă mă cunoaşteţi, probabil că ştiţi că am o problemă cu memoria. Acum o lună m-a lovit un ţurţure în cap. Mi-a fost afectat creierul şi de atunci nu mai pot să ţin minte nimic pe perioade medii sau lungi. Astfel că îmi pare rău, dar efectiv nu vă recunosc.

– Nu trebuie să mă ţii minte, chicoteşte Aura. Ştiu că mă vrei.

Am o grimasă involuntară.

– Nu prea cred, zic.

– Sunt cadoul tău! Sfâşie-mi ambalajul şi înfruptă-te, nu se lasă ea.

– Duduie, nu ştiu cum să îţi zic, dar nu e nevoie să desfac ambalajul ca să văd că a expirat conţinutul. Şi sunt prea multe adaosuri artificiale acolo pentru gustul meu.

– Ei bine, dacă tu nu mă vrei, eu te vreau! ţuguie ea buzele, ceea ce o transformă dintr-o urâţenie bizară într-o caricatură grotească.

Face un pas spre mine. Mă simt încolţit ca într-un coşmar de mâna a doua, în care voinţa îţi este paralizată şi nu poţi să te mişti oricât ţi-ai dori. În momentul următor însă, uşa toaletei se deschide exploziv în interior, o izbeşte pe cucoană în spate şi o proiectează violent în faţă, unde se înfige cu capul într-un pisoar. Apa se trage automat. Pentru a completa tabloul vivant, cel mai urât câine pe care am avut neplăcerea să îl văd vreodată se azvârle asupra posteriorului vulnerabil al duduii, se ancorează cu o muşcătură şi rămâne atârnat, mârâind ameninţător.

Personal, nu mai înţeleg nimic.


CU O ORĂ ÎN URMĂ

Mă joc jocul “Misterele Aurei”. Cei doi poliţişti vor să afle ce se întâmplă exact când îl termini, şi aveau nevoie de un cobai. Eu eram singurul la îndemână, aşa că m-au convins să mă ofer voluntar. Jocul nu e deloc greu de terminat. Dacă aş afirma că este stupid de la un capăt până la altul, aş fi chiar generos.

M-am strecurat în casa Aurei. Caut informaţii. Pe masă găsesc un pachet de supozitoare cu aromă de mentă. Nu îl iau, dar în schimb iau o brichetă verde de plastic. Nu am nici un motiv, în afară de faptul că ultima oara când am luat pachetul cu supozitoare am primit mesajul Game Over.

Mă duc în baie, unde o găsesc pe Aura. De data asta, în loc să îi ofer supozitoarele cu aromă de mentă, îi aprind ţigara cu bricheta verde. Se trage cortina (mai curând perdeaua de la duş) şi apare mesajul “Ai câştigat jocul”. Apoi ecranul calculatorului se colorează în negru.

– Doar atât? se miră printre înghiţituri Mirela, care m-a aprovizionat cu sandvişuri şi acum şi-a luat şi ea unul şi clemfăie în urechea mea.

– Staţi să vedeţi, că acum apare mesajul! ne promite Giani.

Într-adevăr, pe ecran apare brusc un mesaj însoţit de o fotografie scanată: “Oricine termină jocul mă câştigă pe mine. Sunt adevărata Aura şi voi fi a ta. Reduceri pentru grupuri organizate”.

Văzând priveliştea de pe ecran, Mirela se îneacă brusc cu sandvişul şi începe să scoată sunete de compresor astmatic. Face semne disperate să o lovesc pe spate. Îi cârpesc o scaltoacă de i se reglează căile respiratorii. Păcat că în acelaşi timp îi sare ochiul direct în monitor, care se face ţăndări. Apoi bila sare pe gresie şi se rostogoleşte către colţul camerei.

– Îmi cer mii de scuze, pe cuvânt, n-am vrut, îmi pare rău… mă bâlbâi.

În timp ce Mirela se repede oripilată să îşi acopere orbita goală, eu mă apuc să alerg după ochi. Din nefericire o potaie creaţă este mai rapidă decât mine, astfel că mă trezesc că îl prind pe Zdreanţă cu ochiul de faianţă în gură.

– N-ai voie! Câh! mă răstesc la el. Nu-l interesează. În disperare de cauză, îl apuc de gât şi încep să strâng. Proprietara jigodiei ţipă la mine, dar metoda dă rezultate şi mă aleg cu un ochi bălos în palmă. Decid că e mai bine să îl spăl înainte să i-l dau Mirelei înapoi.


CU TREI ORE IN URMĂ

Este un frig prietenos, de umblă pinguinii în maieu. După cum scrie în carneţelul cu amintiri pentru săptămâna asta, am cunoscut o tipă drăguţă într-un Internet Cafe numit Amazonia, şi intenţionez să o vizitez astăzi pentru a vedea dacă părerea de acum două zile mai coincide cu cea de azi. Zăpada scârţâie plăcut sub talpa bocancilor, vrăbiile se zbenguie în copaci.

E dimineaţă şi presupunerea mea că Internet Cafe-ul va fi în mare parte gol se adevereşte.

La biroul din colţ, sorbind dintr-o cafea, stă Mirela. Ştiu că o cheamă Mirela, pentru că scrie în carneţel, alături de o descriere detaliată.

– Bună dimineaţa, zic. Am şi eu nevoie de un calculator pentru câteva ore.

Mirela mă măsoară din ochi. Din motive stranii, privirea ei mă fascinează. Mă uit în carneţel şi văd, subliniat cu două linii, cuvântul “ochi”. Aha, mă fascinaseră de data trecută şi pregătisem un compliment.

– Scuză-mi îndrăzneala, dar nu pot să nu remarc că ai nişte ochi minunaţi! mă aventurez.

– Cel din stânga este din sticlă, îmi zâmbeşte ea.

Dar mulţumesc pentru intenţie. Faptul că poţi să dai cu bâta în baltă în asemenea hal dovedeşte că afecţiunea de care mi-ai spus data trecută că suferi este adevărată, nu doar o metodă de a mă agăţa fără obligaţia să îţi mai aduci aminte de mine după o întâlnire. Îmi trec în carneţel la pagina cu “De făcut azi” sarcina “Tras palme mie însumi” apoi revin la misiunea curentă.

– Să înţeleg că nu te-ar deranja să ieşim la o cafea, să stăm de vorbă între…

Vreau să zic “patru ochi”, dar mă opresc la timp. Mirela mă priveşte ciudat, dar nu am când să remediez situaţia, pentru că cineva mă trage insistent de picior. Mă uit la nivelul solului şi văd ceva care ar putea fi un câine întors pe dos, care mă trage cu disperare de manşeta pantalonilor.

– Fubi! Fi cuminte! îl apostrofează o bătrânică trasă în lesă după el. Ce-ai cu domnu’?

Încerc să mă eliberez scuturând piciorul, dar potaia cheală se ţine cu încrâncenare de pantalon.

– Ce rasa mătii… ăăăă, ce rasă este? încerc să fac conversaţie.

– Cine, Fubi? Drăguţul de el este un şoloiţcuintli, e o rasă mexicană. Fifi este bişon frize, iar Bubi este un şchiperche.

Excelent, un şobolan cu linte, un barbişon şi un aschilambic. Cine dracu’ m-a pus să întreb, mă întreb în sinea mea.

– Sunt încântată să aud că vă pasionează rasele exotice, zâmbeşte bătrânica.

– Hmm? Nu cred, doamnă…

– Hortensia Papadat-Rebegescu, se recomandă ea grăbită. Mi-a spus nepoata mea (arată din priviri către Mirela) că aveţi o problemă cu memoria, dar nu credeam că o să uitaţi că mi-aţi promis că o să cumpăraţi un pui de-al lui Fifi. Încrucişarea dintre şoloiţcuintli şi şchiperche este atât de rară…

Mă uit strâmb la Mirela, care se amuză pe seama mea.

Parcă pentru a încurca lucrurile, în Cafe intră încă trei persoane. O namilă de om împingând în faţă un puşti de vreo 17-18 ani, apoi un tip pirpiriu, cu alură de intelectual.

– Bună ziua, suntem agenţii Mititelu şi Lungu, de la Omucideri, ne interpelează intelectualul. Are o privire inteligentă, care ne avertizează să nu întrebăm care este Mititelu şi care Lungu decât dacă suntem dispuşi să suportăm consecinţele. Anchetăm un caz în care suspectul a murit după ce a jucat un joc pe calculator. A fost găsit ţeapăn pe scaun, cu o expresie de teamă şi dezgust întipărită pe figură. Aparent jocul a fost procurat prin mijloace ilegale de Giani Pop, zis Buton, aici de faţă, din acest Internet Cafe.

Văzându-mă că notez de zor, Giani Buton începe să se văicărească:

– Eşti de la ziar, frate?! Că mă luară ăştia pe sus fără motiv! Eu le-am zis că e de la jocul ăla blestemat, “Misterele Aurei” şi că cine îl joacă şi îl termină moare în chinuri groaznice, dar n-au vrut să mă creadă. Sunt nevinovat, să moară un vecin de-al meu. Jucaţi jocul dacă nu mă credeţi să vedeţi că scrie că vine Gaia şi vă face planetari sau cam aşa ceva.

– Domnişoară, să înţeleg că aveţi jocul pe unul din calculatoare? o interoghează agentul cu aer de intelectual pe Mirela.

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro