| Pe înțelesul tuturor

9 Decembrie 2012

Matricea supraîncărcată

Secţiunea Black View din XtremPC, numărul 44.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


Sau cum ar fi arătat “Matrix Reloaded” cu acțiunea în România

Toma Ameţescu simţi o senzaţie ciudată. Dacă ar fi pus cineva să o descrie, ar fi spus că era ca şi cum l-ar fi gâdilat cineva pe pancreas. Senzaţia se transformă într-o apăsare stânjenitoare pe vezică, apoi dispăru la fel de subit cum apăruse.

Transpirat şi sufocat de căldură, Toma dădu vina pe hipertensiune.

Sergiu Plătică, poreclit de prieteni NeoGeo, datorită pasiunii lui din copilărie pentru jocurile video, coborî din autobuzul 335 cu numărul B-63-ONE în faţa Spitalului de Urgenţă. Alături de el se găsea Mbuane Thcealunga, student prin schimb cultural din Congo şi boxer categoria grea la Dinamo, în timpul liber.

– Tot nu înţeleg de ce îţi iroseşti talentele unice pe pungăşii mărunte, i se adresă acesta din urmă lui Neo. E mai importantă o sută de mii de lei decât viitorul Zionului?

– Trei sute de mii, te rog frumos, spuse Neo, scotocind prin portofelul pe care i-l furase tipului din maşină.

Mbuane strâmbă din nas.

– Ca să nu mai spun că vârâtul mâinilor nespălate prin corpul oamenilor mi se pare greţos. Iar ce i-ai făcut fetei aleia … ar trebui să îţi fie ruşine.

– Da, da…o să stau la colţ cinci minute, zâmbi Neo. Extrase bancnotele din portofel după care îl aruncă în primul coş de gunoi.

Era cald de ţi se scufundau picioarele în asfalt. Cei doi o luară la pas pe trotuar până în părculeţul din spatele restaurantului Perla, unde se aşezară pe o bancă. În spatele lor, doi pensionari jucau şah sub umbra firavă oferită de un acoperiş de tablă.

– Şi ce spuneai că facem aici?

– Aşteptăm Oracolul, zise calm Neo.

– Ai înnebunit? tresări Mbuane. Nu vorbi aşa de tare. Oricine poate fi un spion.

– Ha! Un pion! chicoti unul dintre moşnegi în spatele lor.

– Nebun eşti tu, îi ţinu celălalt isonul.

– Nu e nici un Agent prin zonă, spuse imperturbabil Neo. Nu te ambala că nu te car acasă.

Mbuane era supranumit şi Orfeu, pentru că avea tendinţa să adoarmă buştean atunci când era foarte stresat, situaţia care din punct de vedere medical purta numele de “narcolepsie”. Fireşte, el nu era familiar cu termenul, încercarea de a rosti cuvinte de peste 10 litere dovedindu-se un efort prea intens pentru intelectul său şi provocând adesea susnumitele simptome.

O ţigancă zbârcită se apropie târâş grăpiş de ei dinspre stradă şi horcăi ceva care la o analiză atentă suna cam aşa:

– Hai să-ţ’ gâcesc în palmă, băiatule!

– Caută-mă mai încolo, vezi dacă mă găseşti, îi făcu semn Neo.

– Bomboane agricole, vreţi?

– Neah, se strâmbă Neo.

– Poale-n brâu?

– Plăcintă, adică, continuă ţiganca, dându-le prilejul să răsufle uşuraţi.

– N-ai treabă femeie? se răsti Neo. Că noi avem.

– Nici bomboane cubaneze nu vreţi?

Neo tresări.

– De unde ştii că îmi plac bomboanele cubaneze?

– Pentru că sunt Oracolul, zâmbi ştirb şi galben ţiganca.

Mai de voie, mai de nevoie, cei doi îi făcură loc pe bancă.

– Presupun că în cazul ăsta ştii şi de ce suntem aici, nu? o cercetă din privire Neo.

– Vreţi să găsiţi Sursa. Matriţele pentru dolarii falşi care nu pot fi descoperiţi.

Neo şi Orfeu se priviră cu subînţeles peste capul ţigăncii.

– Sursa este într-o clădire foarte bine păzită, în care este aproape imposibil să intraţi. Singura şansă este să-l găsiţi pe Făuritorul de Chei. El poate să vă facă o cheie pentru uşa de serviciu, pe unde puteţi intra sub protecţia nopţii.

– Şi unde-l găsim pe acest “Făuritor de Chei”? o întrebă Neo.

– Este ţinut prizonier de un bulibaşă din Tei, pe care îl cheamă Ghiţă Merovingian. S-ar putea să îl convingeţi să vi-l cedeze, dar mă îndoiesc că o va face de bună voie.

– Ne descurcăm noi, îşi trozni ameninţător degetele Orfeu.

Clinchetul pieselor de şah le atrase atenţia. In spatele lor, unul dintre moşnegii de la masă începuse să se schimonosească la faţă şi lovind bezmetic cu mâinile răsturnase piesele de pe masă.

– Să fugim! Vin agenţii! strigă Orfeu.

– Stai liniştit, nu e posedare, e atac cerebral, de la căldură, îl calmă Neo, după ce aruncă o privire în matrice.

Ţiganca deja dispăruse.

– Să mergem în Tei, să-l recuperăm pe Făuritorul de Chei, făcu versuri la minut Neo.

***

Lupta fusese dificilă, dar majoritatea inamicilor erau eliminaţi. Mbuane făcuse rost de o sabie de ninja de la unul din bodyguardzii căzuţi şi acum încerca să pună în scenă o natură moartă stil shish-kebap, cu mult sânge în loc de ketchup.

– Hoharea şioşarea pe calavea! înjură Ghiţă Merovingian, într-o ţigănească aproximativă. O să trimit Gemenii după voi.

Neo îl privi dispreţuitor, cu un braţ ţinut protector pe umerii Făuritorului de Chei (pe care, incidental, îl chema Fărâmiţă Lambru)

– Asta peste 7 ani, când o să iasă de la Jilava, nu?

Acestea fiind spuse, îi făcu semn lui Orfeu să îl urmeze şi se îndreptă către stradă.

– Trebuie să facem rost de o maşină, spuse Neo. Vor fi pe urmele noastre destul de curând.

– Dorinţa ta îmi e poruncă, rânji Orfeu şi se plantă în stradă, tocmai în calea unui Tico roşu.

Apropiindu-se de portiera şoferului, Mbuane văzu cu satisfacţie că era o tânără la vreo 20 de ani.

– Avem nevoie de o maşină, aşa că vă vom rechiziţiona vehiculul, îi zâmbi el graţios.

– Jet, spuse tipa şi îşi însoţi vorbele cu jumătate din conţinutul unui spray paralizant. Orfeu îl primi în plină figură şi adormi în timp ce îşi răcnea zbuciumat plămânii sub maşină.

Profitând de ocazie, Neo năvăli în Tico şi o ameninţă pe tânără cu un pistol.

– Dă-i drumul!

Şi pentru că figura ei i se părea cunoscută, o întrebă:

– Nu te ştiu de undeva?

Tipa replică ceva cu “gâţi” şi “mame”, dar Neo deja îşi amintise.

– N-am dansat amândoi atunci în “Trinity”? Oana te cheamă, nu?

Răspunsul nu apucă să mai vină, pentru că un glonte făcu ţăndări parbrizul din spate.

– La stânga! răcni Neo. Dreapta şi după aia înainte….eee…

Maşina năvăli în Ştefan cel Mare şi se încadră perfect într-un şir interminabil de maşini care se coceau la soare.

– Hmm, bună stradă v-aţi ales, conaşilor, spuse Făuritorul de Chei. Aici ne vom găsi sfârşitul.

Trei maşini negre dădură colţul cu scârţâit de frâne şi o nouă rafală de gloanţe împroşcă tabla maşinii.

– Nu, spuse pe un ton hotărât Neo.

Apoi se concentră adânc şi maşina alunecă prin asfalt direct în tunelul de metrou de dedesubt. Articulaţiile gemură prelung şi restul geamurilor se făcură ţăndări. Un curent de aer răcoros se făcu simţit şi o dată cu el veni şi un scârţâit sinistru:

– Ce se aude? întrebă Făuritorul de Chei

– Sunetul inevitabilităţii?!! ţipă isteric Oana.

– Accelerează! strigă şi Neo. Către Piaţa Victoriei, cu curaj.

Maşina se năpusti înainte, dar după colţ luminiţa de la capătul tunelului se dovedi a fi o pereche de faruri care precedau o ramă de metrou foarte rapidă. Celor din maşină li se derula viaţa prin faţa ochilor.

Undeva acolo era vorba de o revoluţie şi de terorişti care trăgeau în oameni şi de trecerea de la o epocă de tristă amintire la una pur şi simplu tristă. Dar asta este altă poveste care va fi povestită altă dată. Cândva prin ianuarie, o dată cu lansarea Matrix Revolutions.

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro