| Pe înțelesul tuturor

26 Februarie 2013

În numele rețelei

arrow-bullseye-5Secţiunea Black View din XtremPC, numărul 53.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


O poveste modernă de cablu și spadă

În capitală se întâmplă ceva. Fire apar peste noapte, atârnând de la un bloc la altul, printre pomi, peste străzi, între cercevele şi termopane. Eroi necunoscuţi ţes pânze de păianjen din cabluri UTP, în miez de noapte, în prag de ziuă şi, pe nesimţite, Bucureştiul devine o reţea de reţele, un Internet în miniatură.

Această poveste le este dedicată lor, cablagiilor cu reţele de bloc, al căror ţel nobil este o lume mai bună, o lume conectată, în care prietenii sunt la doar un ping distanţă. Nu vă lăsaţi învinşi! Viitor de aur ţara noastră are!

***

Era o dimineaţă ţurţurie de martie şi Virgil dârdâia de zor în timp ce se grăbea către locul de întâlnire. Ajuns la şirul de garaje de beton, îl căută pe cel cu uşa verde şi bătu delicat cu pumnul, ţopăind de pe un picior pe altul. Din interior se auziră şoapte, apoi un ochi se holbă printr-o gaură.

–    Cine e?

–    Virgil.

–    Parola?

–    Cinci.

–    Cinci ce?

–    Cinci grade sub zero. Deschide uşa până nu ţi-o fac guler! scrâşni Virgil din dinţi.

După o scurtă controversă în şoaptă, uşa se deschise şi Virgil fu lăsat să intre în “bârlog”. Cei cinci din garaj erau reţeaua din P19, descoperiţi de Virgil şi prietenii lui din PL 3 în urma unei campanii de plasare a unor fluturaşi în cutiile de scrisori din blocurile vecine. Chiar dacă media de vârstă a celor din P19 era de 13 ani, fusese luată o decizie de unire a celor două reţele, iar Virgil, decan de vârstă la cei 16 ani ai săi, fusese trimis în calitate de om de legătură în operaţiunea de întindere a firelor între cele două blocuri.

Conducătorul reţelei din P19, Cristi, poreclit Genius, din motive neclare, se apucă să facă prezentările:

–    lulică, aka lulik, Paul, aka Frodo, Tudorel, aka Desert Eagle, Dănuţ, aka Subzero. Iar el este Ivan, arma noastră secretă.

–    Ivan este vărul lui Paul. E campion naţional la tir cu arcul, la juniori, completă generos Dănuţ.

Virgil privi suspicios către numitul Ivan, un adolescent subţire, cu ochelari tip fund de borcan, care strângea în braţe o cutie de lemn.

–    Se duce şi înfige manual săgeata în ţintă, sau cum?

–    Ha-ha, foarte amuzant, ce să spun, comentă Cristi. O să vezi ce frumos trimitem cablul direct la voi pe bloc. Noi, ăştia din P19, avem stil. Oamenii tăi sunt pe poziţii? Pentru că, dacă da, putem porni operaţiunea “Săgeata Albastră”.

***

–    Atenţie! comunică Cristi colectivului înghesuit în lift. Odată ce ajungem la etajul opt, cuvântul de ordine este “Mucles!”. Pentru norocoşii care nu locuiesc pe această scară, motivul este că la ultimul etaj locuieşte domnul Costache Spătaru, zis
Bizonul, fost aruncător cu ciocanul în tinereţe şi renumit pentru rapiditatea cu care îi sare ţandăra. Dacă află că vrem să ieşim pe bloc, se declanşează cel de-al treilea război mondial şi noi vom fi primele victime.

Tudorel, un puşti şaten, grăsuţ, cu colacul de cablu pe umeri, strănută icnit în pumn. Cristi îi aruncă o privire ucigătoare:

–    Să nu se mai repete!

Tudorel îşi trase nasul şi încuviinţă din cap, strângând din dinţi stoic. După care strănută din nou, mai exploziv, stropindu-i pe toţi cu salivă.

–    Iulică, misiunea ta este de acum înainte amortizarea lui Tudorel. Nu mă interesează cum, poţi să-l şi omori, luă o decizie matură Cristi.

Ajunşi la etajul 8 şi reuniţi cu cei care urcaseră pe scări, aventurierii priviră temători uşa neagră a apartamentului 47, pe care scria cu litere gotice Fam. Spătaru. Apoi priviră spre chepengul care dădea pe bloc şi descoperiră şi primul obstacol. Nu că nu ar fi avut cheie pentru lacăt (bunicul lui Dănuţ era administrator şi cheia fusese şutită discret), dar nici unul nu era suficient de înalt încât să ajungă să tragă scara glisantă de acces.

–    Nu pot să cred că nu v-aţi gândit la asta, dădu ochii peste cap Virgil.

–    Shhhhhh! îl admonestă în şoaptă Cristi, arătând disperat către uşa neagră. Rezolvăm, nu îţi fă probleme. Paul, Dănuţ, hai, unul de un picior, unul de alt picior, ridicaţi-mă.

Cei doi se conformară şi, într-un balans instabil, îl ridicară pe Cristi, care se întinse până la prima treaptă a scării şi începu să tragă de ea. Glisarea fu însă însoţită de un scârţâit înfiorător, care îi făcu pe toţi să tresară violent. Pentru câteva clipe ciucurele de oameni încremeni într-o natură moartă, dar uşa neagră rămase închisă şi nimic nu păru să ameninţe operaţiunea “Săgeata Albastră”.

–    Trage-o dintr-o mişcare, rapid, altfel o să scârţâie iar! sugeră Virgil.

Bălăngănindu-se la nivelul umerilor celor doi acoliţi care păreau aproape de colaps, Cristi îl privi ameninţător, apoi întinse mâinile şi trase cu forţă. Scara scârţâi un pic, apoi alunecă vijelios către podea, în ciuda încercărilor lui Cristi de a o frâna, şi singurul motiv pentru care nu cauză un zgomot infernal fu că se înfipse cu una din barele laterale direct în piciorul lui Tudorel, care urmărea încordat evenimentele de deasupra lui. Acesta scoase un soi de chiţăit sugrumat, amortizat rapid de Iulică, omul cu o misiune nobilă, care îi aplică oportun o palmă în jurul gurii.

Ca un grup statuar postmodernist, actorii acestei scene tragicomice priviră ţepeni la uşa neagră. După care Tudorel strănută amortizat, cu un plesnet fluid-organic de cârpă udă pe geam, împroşcând un jet de mucus direct pe suprafaţa lăcuită a uşii apartamentului cu numărul 47. Care începu să se deschidă după o serie de scrâşnete metalice. Virgil închise ochii. Când îi deschise din nou, în pragul uşii se afla o puştoaică cam la vârsta de buletin, cu un pudel în braţe.

–    Ce se întâmplă aici? puse ea o întrebare complet legitimă. E nevoie să îl chem pe tata?

Grupul scutură la unison din toate capetele disponibile. Pudelul, numit fără îndoială Fifi, începu să lingă imperturbabil uşa. Trecut cu vederea de toată lumea, Ivan arcaşul se apropie de locatara apartamentului 47 şi îi şopti ceva la ureche. Aceasta se gândi puţin şi apoi intră în casă.

–    Ok, acum e momentul să fugim! şopti Cristi.

Dar, înainte de orice mişcare de trupe, uşa se deschise din nou şi de data asta puştoaica apăru îmbrăcată într-o canadiană şi fără căţel.

–    Hai, ce-aţi rămas aşa?! Citius, altius, fortius!

Tudorel aprobă entuziast, nu pentru că ar fi ştiut latină, ci pentru că întrevedea o eliberare a piciorului storcit.

***

Pe bloc bătea un vânt tăios, dar cu toate astea Ivan îşi dădu jos canadiana pentru a rămâne într-un maiou mulat pe o musculatură impresionantă prin detaliu, dacă nu prin dimensiuni. Apoi deschise cutia de lemn şi începu să asambleze un arc din fibră de carbon care, montat din bucăţile componente, era sensibil mai înalt decât utilizatorul. Ceilalţi îl priviră o vreme cu gura căscată, dar până la urmă Paul şi Tudorel se apucară să lipească cu scotch capătul cablului UTP de o săgeată albastră, apoi îl întinseră pe acoperiş în bucle largi, ca să poată să îşi ia zborul.

Camelia de la 47 luă săgeata de la meşteşugari şi o purtă pe palme până la Ivan. Acesta o luă, o potrivi în arc şi trase de coardă, muşchii jucând ca nişte cabluri sub piele. Camelia îl mângâie pe braţ, apoi se aplecă şi îi şopti ceva la ureche. Cristi, aflat în apropiere, jură că a auzit ceva de genul “Zeul meu grec”, dar nu pare foarte credibil.

Elogiile ca elogiile, dar în momentul în care l-a sărutat delicat pe obrazul drept, lui Ivan i s-au aburit instant ochelarii.

***

La etajul 8 al blocului PL3, în apartamentul 45, Corneliu Vadim Fludor, un pensionar ca oricare altul, citea întins în pat ultimul număr din Playboy în momentul în care o săgeată albastră pătrunse prin cele două geamuri şi se înfipse în pătura electrică pe care o ţinea pe piept să se încălzească, de când cu o bronşită rebelă. Corneliu privi la săgeata ce străpungea revista, la poza prin mijlocul căreia ieşea un cablu ce se termina la el în piept şi dădu prompt ochii peste cap.

***

Pe blocul P19, grupul de aventurieri privea înmărmurit la modul în care eşuase iniţiativa sa. Scuturându-se din reverie, Virgil reveni la realitate:

–    A avut cineva grijă măcar de capătul cablului, care trebuia să rămână la noi?

Sfârşit 1: Nu.

Sfârşit Bonus: Da. Dar ştiţi bancul cu curentul electric?

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro