| Pe înțelesul tuturor

2 Octombrie 2012

Iată ce pot face două mâini dibace

Secţiunea Black View din XtremPC, numărul 34.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


Mă numesc Adam Armando Filipusis, am zece ani şi sunt elev în clasa a IV-a A la şcoala *********. Citesc de mult revista XtremPC, şi v-am mai scris anul trecut o scrisoare în care vă povesteam aventurile mele şi ale prietenilor mei în căutarea identităţii lui Moş Crăciun. Vă mulţumim pentru că ne-aţi publicat scrisoarea în revistă, însă din păcate nu am obţinut ce vroiam, ba chiar dimpotrivă. După ce a citit revista, tata a ţinut neapărat să aibă o discuţie cu mine, în care să îmi explice Cum-Stau-Lucrurile. Ştiţi, genul de discuţie după care nu mai poţi să stai pe scaun fără să te usture fundul.

Oricum, ce a fost, a fost. Vreau să vă povestesc însă ce s-a întâmplat acum o săptămână când am vrut să ne facem un calculator roşu ca focul, urmând indicaţiile articolului din numărul 33 al XtremPC. Era prea cald ca să ne bucurăm de vacanţă jucând v-aţi ascunselea în curtea şcolii şi oricum ultima oară când jucasem prietenul nostru Amiloaiei s-a ascuns atât de bine încât l-au găsit doar oficialii de la vama Borş, două zile mai târziu, în cutia de scule a unui TIR ce fusese parcat provizoriu pe strada noastră. În mare parte era sănătos, deşi doctorii au spus că s-ar putea să aibă unele sechele din cauza cantităţii mari de lichid de frână îngurgitate. De sete.

Astfel că v-aţi ascunselea a fost trecută de părinţi pe lista de activităţi interzise, alături de leapşa cu cataroiul şi bangi-jamping (oricât elastic am rechiziţionat de la pantaloni, chiloţi şi ciorapi nu a fost suficient pentru a face o coardă solidă şi singurul lucru care a stat între Fane şi o călătorie dus şi poate întors de la Spitalul de Urgenţă a fost o bătrânică arţăgoasă de la scara 2, căreia toată lumea îi spune Mamaie. Noroc că avea spinare solidă).

Dar să revenim la oile noastre, după cum spune unchiul meu Simion Degeaba, care a renunţat la meseria de cioban pentru a deveni patron. Am vrut să ne facem un calculator Rosso Fuocco, dar cum nu aveam atâţia bani cât aţi scris voi in articol, am fost nevoiţi să facem unele mici schimbări pe ici pe colo, prin punctele esenţiale.

Ideea a pornit de la Prepeliţă, care nu se pricepe la mai nimic, dar îi merge mintea la prostii. “Patru-ochi, nu-i aşa că vrei un calculator ca ăsta din revistă?” l-a întrebat pe colegul şi amicul nostru Vlăduţ Speriatu, adesea persecutat pentru faptul că poartă ochelari. Patru-ochi, ajutat şi de căldura sufocantă ce îţi fierbea creierii în suc propriu, nu a sesizat capcana. “Păi…, aş vrea…” a recunoscut el. “Bineeeeeee….”, a punctat lung Prepeliţă. “De ce avem nevoie?”.

In momentul în care Vlăduţ a început să priceapă-că este vorba de calculatorul lui, el fiind şi singurul dintre noi care posedă aşa ceva şi a început să bâlbâie ceva nedefinit, Fane deja plecase după flex, aparat pe care tatăl lui, închizător de balcoane în timpul liber, îl folosea destul de des. Amiloaiei s-a dus după soră-sa, care era în clasa a cincea la Tonitza, şi a adus-o cu tot cu acuarele şi vopselele în ulei. L-am mutat într-un colţ al camerei pe Patru-ochi, care încă nu reuşise să formuleze o propoziţie coerentă şi ne-am apucat de treabă. Am culcat calculatorul pe o parte şi am început să desenăm conturul ferestruicii. După o serie de omuleţi, căţei, copaci şi case, am decis să o aşteptăm pe Cristinel, sora lui Amiloaie, poate ei îi ieşea ceva mai apropiat de conturul din revistă.

Cristinel s-a lăsat aşteptată o vreme şi nu a venit decât când Prepeliţă şi Fane au urcat până la cinci si au apelat la spiritul ei de artistă. Dacă nu ar fi atât de sclifosită, Cristinel ar fi chiar drăguţă. M-am gândit de câteva ori să o invit la un pişcot, un Cico, ceva, însă mă întreb ce ar zice restul găştii dacă m-ar vedea cu o fată (şi Cristinel pe deasupra). Fetele sunt proaste şi încrezute. Toată lumea ştie asta.

După ce Cristinel a desenat pătratul, Fane a băgat flex-ul în priză şi s-a apucat să taie carcasa.

Aici trebuie să menţionez două omisiuni din articol: aţi uitat să precizaţi că trebuie să scoatem componentele din calculator. Şi cablul de alimentare. Astfel că după ce a tăiat un pătrat perfect prin peretele lateral al carcasei (şi concomitent prin placa de bază), Fane a intrat cu flexul în sursă, moment în care a început să tresară spasmodic cu tot cu carcasă. Prepeliţă a încercat să îl ajute, dar s-a molipsit de tremurici. Din fericire, propulsat de smunciturile celor doi entuziaşti, flexul a părăsit carcasa şi a fost lansat fumegând pe o traiectorie mai mult sau mai puţin aleatoare. După ce a trecut razant pe lângă capul lui Cristinel, lăsând-o parţial cheală pe partea dreaptă, flexul a căzut în pat şi a început să îşi croiască drum către Patru-Ochi, care, încă incapabil să se exprime normal din cauza măcelului căruia ii fusese martor, a încercat să evite o soartă nefericită agăţându-se de un braţ al lustrei. Flexul a ieşit din priză şi a sucombat în saltea, însă lustra a cedat nervos şi urmând legile inerţei l-a aruncat pe Vlăduţ prin plasa de la geam direct în grădină. Noroc că apartamentul era la etajul 1 şi că Mamaie tocmai stătea la umbră pe banca din faţa blocului.

Imperturbabili, dar suferind vizibil de delirium tremens, Fane şi Prepeliţă s-au apucat să pilească deschizătura cu pile de unghii. După cum zicea unchiul meu, dacă te apuci de un lucru, măcar termină-l. Cristinel era probabil în stare de şoc, pentru că stătea în pat şi se legăna mângâind mecanic motanul lui Vlăduţ şi cântând ‘Trei iezi cucuieţi, uşa mamei descuieţi…”. Motanul încerca din răsputeri să se extragă din mâinile ei, pentru că la fiecare mângâiere rămânea fără smocuri de păr, însă nu părea să aibă prea multe şanse de succes, în momentul în care cei doi meşteri, cu note mari la lucru manual, ce-i drept, au demontat neonul din baie pentru a-l monta în calculator, am început să mă îngrijorez puţin. Mai ales pentru că nu încăpea şi a trebuit să taie din el.

Din fericire părinţii lui Patru-Ochi au ajuns la timp acasă pentru a stopa dezastrul. Parţial. Amiloaiei, care atunci când este stresat mănâncă, terminase deja trei sandvişuri cu alb de zinc şi salam de vară, precum şi unul cu dulceaţă de vişine şi albastru ultramarin. Paradoxal, nu avea nimic grav, în afară de faptul că nu putea să vorbească fără să facă clăbuci bleu.

Deloc deranjată de faptul că fratele său îi mâncase două tuburi de vopsea, Cristinel îşi pieptănase părul din stânga în dreapta pentru a acoperi pagubele făcute de flex şi picta senină tablouri cu mult sânge şi măruntaie. Ceea ce l-a salvat probabil pe Amiloaiei, pentru că roşul englez este foarte toxic.

Interesant a fost momentul în care tatăl lui Vlăduţ, mut de uimire, a vrut să vadă dacă mai merge calculatorul şi, năucit de evenimente, a băgat din greşeală flexul în priză. Nu pot decât să vă spun că motanul a fost foarte surprins şi nu şi-a mai revenit niciodată.

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro