| Pe înțelesul tuturor

12 Ianuarie 2013

Hello Halloween

funny-cat-Halloween-Costume-Star-WarsSecţiunea Black View din XtremPC, numărul 48.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


“Cea mai recentă furtună solară a călătorit bzzztviteză de 7,5 milioane de kilometri pe secunjjzzzz şi a lovit ieri Pământul, provocând întreruperi ale sistemelor bzzzt comunicaţii şi unele dintre cele mai spectaculoase aurore vjzzzzuz din ultimul secol. O nouă furtună iscată de o erupţie în aceeaşi zonă a soareluizzzz se îndreaptă chiar în acest moment vrrrrz Pământ, viteza ei fiind chiar mai mare datorită faptului că urmează siajul celei precedente. tzzzztrrzzzzExperţii ne asigură că, în afara unor probleme cu reţelele electrice şi de comunicaţii, nu avem de ce să ne temem. Specialiştii în problemele oculte susţin însă că bzzztmajoritatea evenimentelor catastrofice care au marcat rasa umană au fost declanşate de efectul radiaţiilor solare asupra psihicului jzzzzz.”

Transmisia radio era presărată cu arii la fierăstrău şi orchestră. M-am ridicat şi l-am închis. Liniştea se lăsă grea ca o prelată. Jucam Max Payne 2 şi eram atât de scufundat în universul jocului încât mă simţeam obligat să gândesc în fraze scurte, pline de sevă metaforică.

M-am trântit la loc pe scaun. Acesta scheună lemnos, dar îşi plie încheieturile, pregătindu-se parcă pentru o nouă rundă de salturi laterale făcute şi din taste, şi din corp.

Ding-dong. Soneria de la uşă. Ameninţând să mă scoată din sărite. Îmi caut papucii pe bâjbâite şi o iau lipa-lipa pe gresie. Deschid. Un tip şi o tipă, îmbrăcaţi în costume elegante. El spune, ca şi cum ar fi reluat o conversaţie întreruptă acum un minut:

– Dacă este atâta tristeţe şi nedreptate pe lume, de ce nu face Dumnezeu nimic?

Luat prin surprindere, mă simt ca un concurent la “Câştigi fără să ştii”.

-Ăăăă….

Ideile se tupilează în cotloanele minţii. Nici una nu vrea să iasă la iveală. Tăcerea se prelungeşte ca o gumă de mestecat, alunecând deja în penibil. Cei doi mă privesc blajin, zâmbind politicos. Mă lasă să fierb în suc propriu. Mintea mea goală absoarbe ca un aspirator toate detaliile inutile. O molie care se izbeşte bezmetică de becul de pe palier. Inscripţiile scrijelite pe uşa de la lift (DANA+MICHI=LOVE HAI DINAMO DACĂ VREI SĂ ŞTII UNDE STĂ FAMILIA ADAMS SUNĂ LA 13). Un fir descusut pe mâneca lui. Aluniţa ei de pe obraz. Încep să sper că sunt prins într-un moment de slow-motion, că de fapt nu a trecut un minut jumătate în care nimeni nu a spus nimic.

Dar exact în momentul în care vroiam să recurg la răspunsul “Nu ştiu”, individul începe brusc o tiradă, ca o jucărie căreia tocmai i-a fost răsucită cheiţa.

– Dacă vrei să ştii ce face Dumnezeu pentru tine, îţi putem explica! Dacă vrei să afli care este mesajul Bibliei, te putem ajuta să înţelegi!

Fervoarea care îi face ochii strălucitori mă îngrijorează. În spatele uşii am un trunchi de brad rămas de la Crăciunul trecut şi sculptat în stil tribal. Cred că i-aş putea scoate din circulaţie cu el dacă e nevoie. Nu par foarte periculoşi.

În spatele lor, la etajul imediat următor se iţeşte însă un alt cuplu dubios, îmbrăcat tot în negru. După un schimb de priviri cu cei din faţa mea, se duc şi sună la apartamentul din colţ. Mă retrag în casă şi în spatele uşii pun încet mâna pe ciomag.

– Nu am timp acum, dacă puteţi reveni mai târziu, mâine de exemplu… mă eschivez.

Par dezamăgiţi.

– Ar trebui să îţi faci timp. Sfârşitul lumii este mai aproape decât crezi. Ar putea fi chiar în noaptea asta.

Ridic din umeri şi închid uşa. Înainte să apuc să ajung în cameră însă, cineva începe să bată dezlănţuit în uşă. Fac o piruetă, apuc bâta din lemn de brad, deschid uşa şi mă pomenesc faţă în faţă cu o hidoşenie desprinsă direct din Alien.

– Ne daţi ori nu ne daţi?, întreabă.

I-am dat din reflex. Drept în moalele capului.

– Au!, făcu creatura, apoi pică lejer într-o parte. Am mai pocnit-o încă o dată, la picioare de data asta. Încercă să se refugieze de-a buşilea în boxa de lângă apartament, fără succes însă, din motiv că încăperea era umplută până la refuz cu vechituri de nici nu se mai deschidea uşa.

– Nu mai da, mă, sunt eu, Secărică!, răcni în cele din urmă.

– Secărică?, m-am prefăcut mirat. Unde eşti, te-a mâncat dihania? O omor, fir-ar ea de râs.

Vecinul meu Secărică îşi extrase capul de Alien, dezvăluind capul lui normal cu urechi extraterestre, şi îmi aruncă o privire de voltaj trifazic.

– Mă, tu nu ştii de glumă? E Halloween astăzi!

– Era vineri când m-am uitat eu în calendar. Tu n-ai ce face decât să dai banii pe costume tâmpite?, am zis.

– Mi l-a făcut cadou unchi-miu. Ai ceva împotrivă?

I-am arătat scurtătura de brad.

– Ce zici de asta?

– Stilul primitiv Machu-Pichu, folosit de paranoici pentru protecţie personală. Vezi că iar îţi evadează pisica.

Pisica mea, Cuki, este un animal exclusiv de apartament, din punctul meu de vedere. Din nefericire, ea nu este de acord şi, ori de câte ori prinde uşa deschisă, se avântă în explorare. Nu vreţi să ştiţi cât de greu este de recuperat.

– Cuki, nu! Treci înapoil

Evident, pisica o zbughi pe scări. Din fericire, spre etajul superior, nu spre ieşirea din bloc.

– Mâţă! Te jumulesc! Treci înapoi!

Am făcut doi paşi în direcţia scărilor. Un curent de aer se făcu brusc simţit şi în spatele meu uşa se trânti brusc. Clănţănitul yalei automate se făcu auzit ca o sentinţă definitivă.

– Numai tu eşti de vină!, mi-am vărsat nervii pe Secărică, subliniindu-mi vorbele cu o lovitură la ţurloaie.

– Au! Dacă mai dai, te scuip. Cu acid.

– Vrei să ajungi să mănânci piure intravenos? Lasă-te de SF-uri şi hai să mă ajuţi să capturez fiara.

– Şi ce faci după aia? Stai cu ea în braţe în faţa uşii? Au!

– Gura, am zis! Mergem la tine.

– La mine? Mama e alergică la părul de pisică. Au!

La etajul trei, nimic. Doar un anunţ pe uşa de la ghenă: “STINGEŢI LUMINA DUPĂ FOLOSIRE”. La etajul patru, un băieţel făcea trucuri cu un yoyo pe sfoară.

– Al cui eşti, mă?

– A lu’ Stere de la cinci!

– Şi ce faci pe scară?

– A zis tata că tre’ să îi arate lu’ mama o pată de pe tavan la ei în dormitor şi m-a trimis la joacă…

– O pisică n-ai văzut trecând?

– Ba da, s-a dus mai sus, zise, în timp ce făcea absent trucuri complexe cu discul de metal.

– Cum se cheamă ce faci tu aici?, se interesă Secărică, cu ochii jucându-i în cap după yoyo.

– Păi figura asta se numeşte Trapezul Diavolului, din care trec în Spărgătorul de Nuci şi închei cu Maimuţa Chinezească.

– Ia dă-mi şi mie să încerc.

– Nu, că nu ştii să umbli cu el şi îl strici.

– Mucles, dă-l încoace sau îi spun lui Moş Crăciun că n-ai fost cuminte.

Copilul se strâmbă, dar se conformă.

– A, e simplu, decise Secărică după ce îl balansa de câteva ori în sus şi în jos. Deci faci aşa, apoi îl dai aşa şi te roteşti în partea asta, nu?

Yoyo-ul, improvizat dintr-un rulment de camion, îşi continuă nestingherit traiectoria hiperbolică şi îl lovi în ceafă.

– Au! N-ar trebui să facă chestia asta, nu? Mai arată-mi o dată cum făceai.

Puştiul îi arătă.

– Aha! Deci aici trebuia să intervin cu degetul de la mâna cealaltă. Dă să încerc.

De data asta, rulmentul îi ocoli complet capul, reveni în faţă şi, blocat din scurt de deget, îl lovi direct în dinţi. Moment în care îşi ieşi complet din sărite şi îl aruncă în jos pe scări. Fără să îşi scoată capătul sforii de pe deget. Traiectoria rezultată fu foarte rapidă şi haotică şi sfârşi prin a distruge un ghiveci cu muşcate şi rotulă dreaptă a lui Secărică.

– Te spun lu’ tanti Melania, ţipă copilul. Ţi-am zis că nu ştii să te joci.

Secărică scrâşni din dinţi, luă capul de Alien de la mine şi şi-l îndesă pe ţeastă.

– Grrrr-haaarrgh. La noapte o să fiu la tine sub pat.

Puştiul scânci.

– Mă mut şi dorm cu mama.

– Daaaa?!, intră vocea lui Secărică în crescendo.

Atunci o să vin tiptil la mama ta sub pat şi la miezul nopţii o să mă urc în pat şi o să casc gura mareeee…..

– Ce-o să faci, mă?!!, se auzi o voce guturală.

– Bună seara, domnu’ Nănilă, n-aţi văzut o pisică?, am încercat eu, tardiv, o eschivă.

Secărică scoase un zgomot de cauciuc care se desumflă şi încercă să evadeze, dar din cauză că domnul Nănilă avea o priză destul de bună pe coada costumului, mai mult alerga pe loc.

– Bună seara!, se făcu auzit pe două voci. Am găsit pisica asta cu un etaj mai sus. Este cumva a dumneavoastră?

Evident, erau amicii mei, oamenii cuminţi în negru.

– E a mea, mulţumesc, am zis şi am recuperat-o din braţele lui pe Cuki.

– Cu plăcere, zise el. Ea nu vorbea, aparent.

– Domnule, dacă nu vă supăraţi, putem să vă reţinem câteva momente să vă explicăm mesajul Bibliei?, zise el.

Domnul Nănilă se întoarse, cu o mână trăgând un Alien artificial şi cu cealaltă mângâindu-şi pe cap progenitura şi rânji cum numai el ştie:

– Ce să faceţi, mă?!

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro