| Pe înțelesul tuturor

2 Septembrie 2012

Asediul pivniţei

Secţiunea Black View din XtremPC, numărul 31.

Pentru cei ce nu cunosc secţiunea respectivă, aş vrea să spun că toate faptele sunt fictive şi toate asemănările cu realitatea sunt pur întâmplătoare.


– ediţia princeps –

După cele trei zile de aventuri subterane, departe de lumina soarelui, prin tuneluri umede, reci şi pline de creaturi scârboase, simţeam nevoia să savurez căldura plăcută a zilei de vară. Am tras aer în piept şi m-am întins în iarba proaspătă. Ah, parcă m-aş fi născut a doua oarăl

Daţi-mi voie să mă prezint: Baltazar Fixx, arcaş emerit în slujba propriei persoane. Dornic de aventură şi întreprinzător din fire, am pus la punct acum ceva vreme o mică afacere prosperă: adunarea de obiecte rare şi preţioase, cu mare căutare la public. Deşi foarte bănoasă, tărăşenia nu este tocmai simplă, din motiv că majoritatea obiectelor despre care vă vorbesc se găsesc în diverse caverne, mine, ruine şi alte asemenea locuri oarecum rău famate, majoritatea locuri de adunare pentru creaturile malefice rămase din timpul Erei Întunecate. Eram copil pe vremea când oamenii şi dwarfii în frunte cu Bob Magnificul l-a învins pe Regele Negru şi armatele Penumbrei s-au retras prin portalul din Ţara Moartă, însă nici măcar atunci nu eram atât de naiv încât să cred că am scăpat definitiv de toate fiinţele râului. Multe dintre ele s-au ascuns departe de lumina soarelui în adânc sau în pustietate, luând cu ele trofeele câştigate în zeci de ani de jafuri şi măceluri. Iar goblinii, ei bine, goblinii s-au retras în Fortăreaţa Troublemaker, unde au continuat să îşi construiască maşinăriile diabolice, împrăştiind o ceaţă murdară şi Sufocantă peste mlaştinile din jur, astfel că zona respectivă a ajuns să se numească Tărâmul Cenuşiu. Nu departe de hotarele sale începe Codrul Bătrân, unde într-o poieniţă însorită am bucuria de a mă odihni, alături de fidelii mei asociaţi, cu care împart riscurile şi câştigurile.

Bill Ciclopul este un munte de om, fost fierar, care nu cunoaşte sensul cuvântului “frică”. Între noi fie vorba, nu cunoaşte sensul a foarte multe cuvinte, dar într-o echipă nu ai nevoie doar de oameni inteligenţi. Elisa, de exemplu, este mult prea deşteaptă pentru binele meu. Ultima oară când am încercat să flirtez cu ea ceva mai pasional m-a ameninţat că dacă nu iau mâna de pe fundul ei o să am la mâini de n-o să mai am ce face cu ele. Şi o cred în stare, pentru că se pricepe la tot ce ţine de transmutări, mutaţii şi conjurări de fiinţe vii şi mai puţin vii. În plus, este roşcată cu ochii verzi şi studentă la seral în anul IV la Academia de Ştiinţe Magice. Oricât aş fi de atras de ea, perspectiva unei mâini suplimentare pe piept mă menţine în stadiul unei relaţii platonice. Ultimul membru al grupului nostru vesel este Skip, un duh cumpărat cu tot cu lampă de la un magazin de obiecte magice la mâna a doua. Surprinzător pentru el, după ce i-a îndeplinit dorinţele găsitorului, mult dorita eliberare din lampă s-a dovedit a fi imposibilă. Lipsit de puteri supranaturale şi nevoit să trăiască în imediata apropiere a lămpii, în care se retrage în fiecare noapte ca un melc în cochilie, Skip ni s-a alăturat de voie, de nevoie, fiind adesea util, deşi ne-am putea lipsi de comentariile lui sarcastice.

Întinsă nu departe de mine, Elisa mă înghionteşte subtil, dar consistent în rinichi, de mă apucă sughiţul.

– Auzi şi tu ce aud eu? mă interoghează.

Ciulesc urechile. Ciripit zglobiu de păsărele, şuierul vântului printre copaci, şi un bârâit vag şi întretăiat, de parcă o albină mutant s-ar îndrepta către noi ciocnindu-se din când în când de câte un copac. Ceea ce este imposibil… pentru că albinele mutant, există, după cum ştie oricine, doar în poveşti. Mă orientez către probleme mult mai pământene.

– De unde ai tu ochii ăştia verzi aşa frumoşi? îi zâmbesc galeş Elisei.

– I-am primit odată cu restul feţei! mă repede drăgălaşa vrăjitoare în devenire, în continuare suspicioasă în ceea ce priveşte sursa zgomotului straniu. Şi pe bună dreptate, pentru că el devine din ce în ce mai puternic şi în cele din urmă, năvălind din tufişuri, o duzină de goblini-motociclişti ne înconjoară, motocicletele cu abur creând o cacofonie industrială în mica poeniţă.

Bill Ciclopul îşi ridică cu o incredibilă uşurinţă ciocanul mai greu decât mine şi îşi impuse cu succes o figură ameninţătoare, ajutat fiind şi de peticul negru ce îi ascundea orbita ochiului stâng.

Alertat şi el de zgomot, Skip năvăleşte fuior din gura lămpii, plutind imperturbabil la jumătate de metru de pământ cu braţele încrucişate.

– Prieteni de-ai tăi?! mă tachinează, cu un zâmbet vag amuzat. Drăgălaşul de el.

Goblinii erau înarmaţi cu tot soiul de arme ciudate, care păreau în mare parte periculoase. Iar în ceea ce îi priveşte pe goblini, aparenţele sunt rareori înşelătoare. Unul dintre ei, mai mult gras decât masiv, ridică o mână şi motoarele tăcură.

Apoi îşi dădu casca jos, descălecă de pe motocicletă şi se apropie nonşalant de noi.

– Lasă vorbitul pe seama mea, i-am şoptit Elisei, conştient fiind de firea ei temperamentală şi de faptul că goblinii nu tratează cu persoane de sex feminin. Apoi trăgând-o subtil înapoi, am păşit în întâmpinarea goblinului-şef.

Mestecând un trabuc puturos, acesta scrâşni în Goblish.

– atoofiladbddsi ^dtsnlbnlnlblosiflii!

Orice s-ar zice, goblinii nu sunt necivilizaţi. Dar faptul că mi se adresează cu termenul rezervat pentru cei dintr-o clasă mult inferioară chiar şi animalelor domestice mi se pare puţin iritant. Aşa că îi răspund pe măsură:

– (stafitnfibeifibcs, SDCsEnMgfilsmâGÎm

“Blorgurt” este termenul Goblish pentru un vierme care trăieşte în intestinul găinilor. Comparaţia nu îl flatează foarte mult pe amicul meu verzui astfel că începe să se răstească la mine. Se pare că suntem suspecţi de a fi sustras diverse lucruri de pe teritoriul Tărâmurilor Cenuşii. Asta s-ar putea să fie adevărat: în desagii din spinarea măgarului nostru se găsesc o serie de obiecte recuperate de noi din Râpa Diavolului, care se găseşte undeva la marginea Tărâmului Cenuşiu. Şi chiar dacă ele nu au o foarte mare valoare, printre ele găsindu-se de exemplu Sabia-cu-detector-de-bursuci şi renumita secure PikPok (care nu taie deloc – conform manualului de instrucţiuni), nu sunt dispus să renunţ la ele aşa de uşor.

Modalităţile tradiţionale de negociere cu goblinii nu îmi lasă decât o singură alternativă: fac un pas înainte, îl apuc de umeri pe individ şi îi dau voiniceşte un cap în gură. Restul de cinci armează diversele aruncătoare de proiectile şi de flăcări. Din fericire Elisa este pe fază şi le trimite un flash orbitor direct în ochi. În momentul următor Bill se lansează ca un ciclon devastator în direcţia lor, învârtind ucigaş ciocanul. Înainte să ajungă la ei, însă, două săgeţi din arcul meu şuieră letal şi se înfing în pieptul, respectiv gâtul a doi dintre ei. Nu trebuia să mă chinui însă, pentru că Bill nu are nevoie de ajutor: restul goblinilor sunt spulberaţi literalmente cu tot cu motociclete, înainte să apuce să se dezmeticească.

Aparent uitat de toţi, şeful goblinilor se năpusteşte să îmi înfigă un cuţit în ficaţi, însă pe la jumătatea drumului se transformă într-un iepure.

-Eep?! chiţăie perplex. EEP!!! BEEP! BEEP! BEEP! Era doar alarma de dimineţă. Trebuia să mă trezesc să plec la servici fix când devenea mai palpitant!

, ,

RSS Feed

No comments yet.

Ai o parere?

«

»

Caută!

Copyright © ITinfo.ro
Home  |  Despre  |  Contact
Sugestii? contact at ITinfo punct ro